ro Legea ANI a fost reluată de la zero, după ce PSD și AUR au trecut un amendament care poate încheia mandatul lui Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei.
Decizia a fost luată luni, în cadrul comisiei juridice a Camerei Deputaților, și poate avea efecte imediate.
Amendamentul prevede că persoanele găsite definitiv în stare de incompatibilitate sau conflict de interese își pierd automat funcția sau mandatul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, chiar dacă abaterea a fost constatată anterior.
La vot au participat parlamentarii PSD, AUR, PACE și SOS, care au susținut această prevedere.
În schimb, USR și PNL au votat împotrivă sau s-au abținut, avertizând că legea riscă să devină neconstituțională, ceea ce ar putea întârzia adoptarea legii și, implicit, accesarea fondurilor europene din PNRR.
Citește articolul complet pe Vaslui Expres
Deschide articolul →