Biblioteca Județeană 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui a inițiat clubul de educație digitală CODE Kids, dedicat copiilor cu vârsta între 10 și 14 ani. Activitatea are ca scop dezvoltarea abilităților în domeniul roboticii și programării, fiind gratuită pentru participanți.
Reprezentanții instituției au transmis că, în contextul schimbărilor rapide din tehnologie, educația digitală devine tot mai importantă pentru tineri. Prin acest proiect, copiii pot descoperi și crea cu ajutorul tehnologiei, nu doar să o utilizeze pasiv.
Citește și: Deputata Raisa Enachi a ridicat problema creșterii tarifelor la energie în Camera Deputaților
Proiect național de educație IT și STEM pentru copii
Inițiativa CODE Kids este parte a unui program național susținut de Fundația Progress, cu sprijinul financiar al Romanian American Foundation. Scopul proiectului este de a încuraja tinerii să își dezvolte competențe digitale și să se implice activ în comunitățile lor, atât în mediul rural, cât și în cele urbane mici.
De asemenea, proiectul urmărește crearea unei mișcări naționale de coding și STEM, în care elevii, bibliotecarii și voluntarii pot colabora pentru a rezolva teme digitale și a dezvolta proiecte creative. La Vaslui, inițiativa se înscrie în eforturile locale de a promova educația tehnologică în rândul tinerilor.
