Deputatul AUR de Vaslui, Laura Gherasim, a adresat o întrebare ministrului Educației și Cercetării pentru a obține date despre numărul profesorilor de sprijin, logopezilor și altor specialiști din județ, în contextul majorării normei didactice de la 16 la 18 ore pe săptămână.
Măsura, aplicată odată cu transferul personalului în structura centrelor județene de resurse și asistență educațională, contravine regulamentele în vigoare, care prevăd o normă de 16 ore. Aceasta a dus la reducerea numărului de posturi, în condițiile în care sistemul avea deja un deficit de personal de sprijin.
Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA
Impactul majorării normei asupra personalului de sprijin
Deputatul Gherasim atrage atenția că un profesor de sprijin lucrează individual cu elevi cu nevoi speciale, precum cei cu autism sau tulburări de limbaj. Creșterea normei cu două ore nu înseamnă mai mult timp pentru fiecare copil, ci, de fapt, reduce timpul de intervenție pentru aceștia. În plus, numărul de elevi alocați unui profesor depășește adesea standardul legal, ceea ce face ca serviciile de sprijin să fie doar o formalitate.
De asemenea, există discrepanțe în sistem, deoarece pe același post și cu aceleași atribuții, normele diferă în funcție de momentul angajării. În județul Vaslui, în zonele rurale, un profesor itinerant pierde jumătate din timpul de lucru pe drum, iar desființarea posturilor lasă unele comune fără specialiști. Deputatul avertizează că economia de acum va fi plătită în viitor, în asistență socială pentru copiii neajutați la timp.
În întrebarea sa, Laura Gherasim solicită Ministerului Educației informații despre numărul total de profesori și specialiști, deficitul raportat la normative, numărul de elevi alocați unui profesor de sprijin, precum și cazurile în care se depășește standardul. De asemenea, cere date despre posturile desființate și unitățile de învățământ afectate, precum și temeiul legal pentru modificarea normei pentru personalul anterior angajat pe 16 ore.
