Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Vaslui invită publicul la expoziția culturală „HAI LA ȘEZĂTOARE!”, care va avea loc joi, 12 noiembrie 2026, începând cu ora 10:30, la Casa Corpului Didactic Vaslui, situată pe Str.Ștefan cel Mare nr.37.
Peste 50 de seniori, tineri și copii din județul Vaslui s-au implicat în această toamnă la două șezători intergeneraționale, evenimente organizate de asociație, în parteneriat cu Casa Orășenească de Cultură „Neculai Cioată” din Negrești și Muzeul Sătesc din comuna Laza.Aceste activități au adus înapoi farmecul șezătorilor tradiționale, unde participanții au avut ocazia să lucreze, să povestească, să cânte și să împărtășească abilitățile lor.
Citește și: Barosan Cash & Carry, trei decenii de creștere până la o cifră de afaceri de peste 16 milioane euro
Activități intergeneraționale și tradiții
Cu ajutorul seniorilor și al meșteșugarilor locali, copiii au descoperit bucuria de a crea cu mâinile lor, învățând meșteșuguri tradiționale și ascultând povești despre viața de altădată.Activitățile au inclus torsul lânii, țesutul, cusutul, croșetatul, împletitul și realizarea unor obiecte decorative.Fiecare dintre aceste experiențe a fost mai mult decât o simplă activitate creativă; a fost o oportunitate de apropiere între generații și de redescoperire a rădăcinilor culturale locale.
Expoziția „HAI LA ȘEZĂTOARE!” va prezenta toate aceste creații și experiențe, invitând vizitatorii să admire lucrările realizate cu migală, să asculte poveștile din spatele lor și să se bucure de frumusețea tradițiilor readuse la viață prin colaborarea între copii, adulți și seniori.
Expoziția este deschisă tuturor doritorilor, iar cei care doresc să participe sunt rugați să confirme prezența până marți, 10 noiembrie 2026, la ora 15:00, prin e-mail la adresa: [email protected].
